| 1.
|
SUBORDON'ARE, subordonări, s.f. Acţiunea de a subordona si rezultatul ei; dependenţă. ♦ (Log.) Raport de concordanţă între două noţiuni, de la noţiunea subordonată speciei la noţiunea gen. ♦ Raport sintactic între două elemente lingvistice (cuvinte, construcţii, propoziţii), dintre care unul depinde din punct de vedere gramatical de celălalt. ♦ Raport de ierarhie între organele puterii de stat sau între cele ale administraţiei de stat, ori între acestea si organele puterii care le-au ales, în temeiul căruia organul superior îndrumează si controlează activitatea organului inferior. - V. subordona. Sursă
: DEX'98
( 65920)
- IoanSoleriu |
| |
| 2.
|
SUBORDON'ARE s. 1. v. dependenţă. 2. (înv.) subordinaţie. (Relaţii de ~.) 3. subsumare. (~ intereselor personale celor generale.) 4. ( GRAM.) (înv.) subordinaţie. (Coordonarea si ~.)Sursă
: Sinonime
( 212162)
- siveco |
| |
| 3.
|
subordon'are (log. si subordin'are) s. f. (sil. mf. sub-) ordonare
Sursă
: DOR
(285002)
- siveco |
| |
| 4.
|
SUBORDON//'ARE ~ări f. 1) v. A SUBORDONA. 2) lingv. Raport sintactic de dependenţă gramaticală a unei propoziţii de altă propoziţie (sau a unui cuvânt de alt cuvânt). [G.-D. subordonării] /v. a subordona
Sursă
: NODEX
(354911)
- siveco |
| |
|
|